Taxe de admitere
anul universitar 2026 - 2027
Taxa de înscriere:
* 250 de lei pentru primele 5 opţiuni (programe de studii) pentru care optează un candidat, indiferent de forma de învăţământ, limba de predare sau locaţia geografică;
* 200 de lei pentru fiecare pachet adiţional de maxim 5 opţiuni (exemplu 6-10; 11-15 etc.)
* Cuantumul taxei de înscriere este calculat de aplicație și se va afișa în modulul de admitere, atât în secțiunea Taxe, cât și în secțiunea Listă programe de studii.
Taxa de înmatriculare / confirmare loc (se achită după afișarea primelor rezultate)
* 200 de lei
* Taxa va fi achitată de toți candidații care doresc să continue procesul de admitere (atât de candidații care au fost admiși la un program de studiu, cât și de candidații aflați pe lista potențialilor admiși). Neachitarea acestei taxe atrage după sine excluderea din procesul de admitere.
Taxa de școlarizare (în procesul de admitere se achită prima tranșă, respective jumătate din taxa de școlarizare):
* Ciclul I (Licenţă): 4.000 de lei
* Ciclul II (Masterat): 5.000 de lei
* Ciclul III (Doctorat): 9.000 de lei
Sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la admitere următoarele categorii de candidaţi:
- copiii personalului didactic și didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat;
- copiii tuturor salariaţilor de la Universitatea din Craiova;
- candidaţii orfani de unul sau ambii părinţi, precum şi copiii din familii monoparentale;
- persoanele aflate în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, pe baza unei adeverințe eliberate de Direcția de asistență socială pe raza căreia candidatul are domiciliul.
- Alte situaţii de scutire la plata taxelor de înscriere vor fi analizate, de la caz la caz, de comisiile de admitere ale facultăţilor.
Scutirea de la plata taxei de înscriere se face pe baza documentelor doveditoare, care atestă încadrarea în categoriile enumerate anterior. Aprobarea scutirii se face de către comisia de admitere de la nivelul facultății.




