Știri/Evenimente/Oferte/Proiecte
Universitatea din Craiova a găzduit pe data de 14 decembrie 2018 evenimentul Workshop-ul "IT in industria spatiala", organizarea acestuia fiind un efort comun intre Universitatea din Craiova, CS ROMANIA (in parteneriat cu CS Franta) si INCESA.
Acest eveniment a oferit cadrelor didactice si de cercetare din cadrul Univers
Rectorul UCV Cezar Spînu, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Tiraspol
Rectorul Universității din Craiova, prof.univ.dr. Cezar Spînu, a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Tiraspol (cu sediul în Chişinău), la propunerea Senatului Universității din Tiraspol, cu prilejul manifestărilor dedicate Centenarului. Colaborarea între cele două instituţii de î
Universitatea din Craiova, la propunerea și în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală (AUF-ECO), au deosebita plăcere de a vă invita marți, 11 decembrie 2018, între orele 10-16.30, la o întâlnire între reprezentanții pieței muncii și studenți. Obiectivele a
Facultatea de Științe a Universității din Craiova organizează joi 13.12.2018 workshop-ul tematic Studenție la Științe. Pași în viitor. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului Implementarea unei strategii specifice de retenție a studenților din domeniul științelor exacte - RETSTEX, ROSE SGNU, anul II de implementare,est
În perioada 10-14 decembrie 2018, Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, în parteneriat cu Faculté des Sciences de l'éducation, Sciences Sociales et STAPS, din cadrul Université Paris Est Créteil (Franța) va organiza Séminaire de recherche comparée internationale, care r
Pe 7 decembrie, de la ora 10. 00, va avea loc conferinţa „România – pilon de securitate în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice”, organizată la Universitatea din Craiova, în Aula „Mihai I al României”, în cadrul campaniei NATO de informare publică – WeAreNATO.
Sunt invitaţi
Un gest mic pentru noi, un lucru important
pentru copiii de la Clinica Pediatrie a Spitalul Clinic Municipal Filantropiași copii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”
În perioada 11-14 decembrie, Departamentul de Geografie al Facult
LEGO MINDSTORM Education
Studenţii de la programele de Robotică şi Mecatronică (Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, Universitatea din Craiova) vă invită vineri, 7 decembrie 2018, de la ora 12, la INCESA, sala 203, la cea de-a treia ediţie a Clubului de Robotică și Mecatronică.
Aici, elevii şi studenţii vor
Vous êtes étudiant.e dans un établissement membre de l'AUF ou vous avez entre 18 et 29 ans ?
Vous aimez écrire et racontez des histoires ? Ce concours est fait pour vous!
Le défi Ecrire une fiction de 15 000 caractères maximum commençant par la phrase "Toute histoire commence un jour, quelq
Echipa FEAA Craiova la concursul internațional „CFA Institute Research Challenge 2018-2019“
O echipă de studenți a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii din Craiova a participat sâmbătă, 24 noiembrie 2018, la prima etapă a concursului „CFA Institute Research Challenge 2018-2019“, faza locală, organizată la București, etapă care a presupus o întâlnire înt



