InternaţionalProgramePrograme EuropeneArhiva SEE 2009-2014

Arhiva Mecanismul Financiar SEE 2009-2014

 

Pe 21 martie 2012 s-a semnat  Memorandumul  de înţelegere între guvernul României şi  guvernele din Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pentru implementarea Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, prin care României i se alocă  fonduri în valoare de 176.443.750 euro.

Acest Mecanism Financiar  acoperă mai multe programe de finanţare, care  au ca scop reducerea discrepanţelor sociale şi economice între ţările SEE şi consolidarea cooperării dintre statele donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein ) şi ţarile beneficiare ale finanţării. 

Instituţia care coordonează  în România întreaga programare şi gestionare a granturilor SEE este Ministerul Fondurilor Europene. Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) a fost desemnată Operator de Program pentru programul de “Burse şi cooperare inter-instituţională”, care se adresează în special învăţământului superior. 

 

Prin programul de Burse şi cooperare inter-instituţională se vor finanţa următoarele măsuri:

1. Vizite pregătitoare

2. Proiecte de mobilitate pentru studenţi şi personal din universităţi

3. Proiecte  de cooperare inter-instituţională

 

Mai multe informaţii despre program:

 

Proiect de Mobilitate 2015-2016

 

Proiect de Mobilitate 2014-2015

 

Proiect de Mobilitate 2013-2014

 

Proiect de cooperare inter-institutionala 2014-2015

New Tools for the Integration of Transversal Skills in Modern Teaching Practice (TRANSMOD)

Proiect nr. 1/11.07.2014, finanţat prin Mecanismul financiar SEE 2009-2014 „Fondul de burse” – RO 15 COD: 14-SEE-PC-RO_CRAIOVA01

Beneficiar: Universitatea din Craiova (RO), parteneri: Bifröst University (IS), Nesna University College (NO)

Coordonator proiect: Conf. univ. dr. Monica TILEA (e-mail: transmod2014@gmail.com)

Pagina web proiect TRANSMOD

      

 

Proiect de Cooperare Bilaterală de Mică Anvergură – Fonduri Bilaterale 2016

Learning to Live Together: Modern Perspectives on Transversal Skills in Education for Sustainable and Solidary Development (ElitMod)

Proiect nr. 1/21.06.2016, finanţat prin Mecanismul financiar SEE 2009-2014 „Fondul de burse” – RO 15 COD: 16-SEE-PCB-RO CRAIOVA01

Beneficiar: Universitatea din Craiova (RO), partener: Bifröst University (IS)

Coordonator proiect: Conf. univ. dr. Monica TILEA, Facultatea de Litere (e-mail: mtilea2000@yahoo.com)