Mesajul Rectorului Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ SPÎNU

Stimaţi colegi, dragi studenţi,

traversăm împreună o perioadă destul de dificilă, o perioadă la finalul căreia ne vom regăsi mai puternici, mai încrezători în capacitatea noastră nu doar de a gestiona situaţii problematice, ci mai ales în capacitatea noastră de a propune rezolvări.

România a decretat luni, 16 martie, stare de urgenţă pe o durată de 30 de zile, din cauza pandemiei de coronavirus. Conform Decretului prezidenţial, Anexa nr. 1, Măsuri de primă urgență cu aplicabilitate directă, Capitolul VII – Alte măsuri, Art. 49: „Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă”.

Stimaţi colegi,

Cu toți știm că chiar dacă 30 de zile de acum înainte nu ne vom mai întâlni în săli şi aule cu studenţii, rolul nostru în viaţa lor şi în viaţa comunităţii nu se suspendă şi că datoria noastră fundamentală este să garantăm dreptul la învățătură şi în această perioadă de excepţionalitate.

Este şi în responsabilitatea noastră să contribuim la o traversare cât mai sigură, cât mai înţeleaptă şi cât mai rapidă a acestei crize.

Putem şi trebuie să ţinem legătura online atât cu studenţii noştri, cât şi cu comunităţile sociale, profesionale la care ne raportăm. Universitatea din Craiova pune la dispoziţie platforme on-line (EvStud, Moodle, Google Classroom) dar și o soluție TIC/ITC – Webex care permite unor persoane sau grupuri aflate la distanță să lucreze împreună. Utilizatori situați ȋn cel mult 200 de locații, dotate cu calculator sau telefon și acces la internet, răspund invitației lansate de UCV prin INCESA și cu două click-uri sunt interconectați audio și video. Mai multe detalii, aici.

Consiliul de Administraţie al UCV a constituit un Comitet pentru analiza, monitorizarea şi reducerea riscurilor de epidemie Covid-19 (Coronavirus) la nivelul UCv. Adresa de contact: rectorat@central.ucv.ro ; rectorat@ucv.ro , iar informații instituționale puteți accesa de pe site-ul UCv https://www.ucv.ro/ .

Dragi studenţi,

Împreună cu profesorii voştri puteţi face în aşa fel încât această perioadă să devină o experienţă la finalul căreia să vă regăsiţi mai înţelepţi, mai puternici, mai convinşi de darurile cunoaşterii. Urmaţi sfaturile profesorilor, comunicaţi cu ei, exploataţi la maximum posibilităţile mediului online, fiţi curajoşi, responsabili, ajutaţi-i şi pe alţii să vă urmeze exemplul!

Cu calm şi echilibru, ne vom regăsi în aule şi amfiteatre mai încrezători şi mai înţelepţi.

Să ne vedem cu bine în Universitate!

Cezar Ionuț SPÎNU,

Rector

Știri@UCV - 06.04.2020