Sesiune de comunicări ştiinţifice pentru studenţii informaticieni

Sesiune de comunicări ştiinţifice pentru studenţii informaticieni

   http://stud.inf.ucv.ro/2014/03/sesiune-nationala-comunicari-8/

                Universitatea din Craiova a găzduit cea de-a 8-a ediţie a Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice studenţeşti, consacrată studenţilor informaticieni. Concursul a avut loc sâmbătă, 31 mai 2014 şi a fost organizat de Departamentul de Informatică în colaborare cu Asociaţia „Societatea pentru Tehnologii Computaţionale”. În faţa unui juriu format din reprezentanţi ai companiilor partenere acestui concurs şi din mediul academic, într-un cadrul provocator şi selectiv din punct de vedere al nivelului cunoştinţelor implicate, studenţii şi-au prezentat viziunea lor informatică pentru ziua de mâine. Juriul a apreciat abilitatea candidaţilor în a aplica cunoştinţele teoretice dobândite în cadrul cursurilor de specialitate, aceasta fiind o cheie importantă pentru succesul studenţilor în ceea ce priveşte integrarea garantată şi rapidă pe piaţa muncii.

Reuşita acestei ediţii se datoreză în cea mai mare măsură studenţilor participanţi care au dovedit dedicare, pasiune şi inspiraţie. Un aport important l-au avut însă şi sponsorii oficiali ai acestei sesiuni ştiinţifice, companiile Netvibes, Xevelop, Librarie.Net, Caphyon, Syncro Soft şi Star Storage. Concursul se adresează studenţilor ce prezintă înclinaţie şi interes pentru cercetare în domeniul informaticii, cât şi pentru crearea de aplicaţii informatice cum ar fi software educaţional, software utilitar şi pagini web, software pentru afaceri etc.

La ediţia de anul acesta au participat studenţi atât din cadrul Departamentului de Informatică din cadrul Universităţii din Craiova, cât şi de la Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare. Temele prezentărilor au fost variate, de la aplicaţii în jocuri care rulau cu algoritmi complecşi din inteligenţa artificială, pagini web conforme standardului HTML 5, până la aplicaţii specializate pentru securitatea datelor dedicate platformei MAC OS, aplicaţii cu baze de date sau de sincronizare a datelor pe multiple dispozitive.

Lucrările prezentate s-au bucurat de un interes deosebit din partea tuturor participanţilor, prezentarea lor fiind urmată de întrebări, comentarii, sugestii de extindere şi aplicare a conceptelor şi metodelor utilizate. Juriul a remarcat nivelul ştiinţific ridicat al lucrărilor şi a avut o sarcină dificilă în ierarhizarea lor, de care, însă, s-a achitat cu succes. Premierea a avut loc în aceeaşi zi, cuantumul premiilor depăşind 1800 de euro. Pe lângă premii, participanţii remarcaţi au schimbat date de contact cu reprezentanţii companiilor, în vederea cooptării pentru a urma stagii de practică precum şi pentru angajare în cadrul acestora. 

 

 

Evenimente@UCV - 11.06.2014