Etapa Finală a Competiției “Cea mai bună idee de afaceri”

 

 

Vineri 9.05.2014, la sediul Universității din Craiova – Str. A. I. Cuza nr.13 – Sala Albastră, începând cu ora 9.00, are loc etapa finală a competiției“Cea mai bună idee de afaceriorganizată în colaborare de către Facultatea de  Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova și ISJ Dolj.

Cu această ocazie, ne dorim să alegem cele mai bune proiecte de afaceri dezvoltate de către elevii liceelor doljene și studenții Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor – Universitatea din Craiova, sub coordonarea cadrelor didactice ce predau discipline economice în cadrul liceelor, respectiv a cadrelor didactice FEAA.

Concursul este adresat elevilor din liceele din județul Dolj, cu scopul de a promova spiritul antreprenorial, domeniul economic, dar și oportunitățile de carieră în domeniu

Concursul s-a derulat pe parcursul a două etape:

-      Etapa la nivel de liceu – selectarea echipelor înscrise la nivel de liceu de către o comisie formată din profesorii de discipline economice, reprezentanții FEAA, respectiv ai elevilor;

-    Etapa finală – la nivel de județ - 9 mai 2014 – Sala Albastra a Universității din Craiova. Jurizarea finală a proiectelor se va realiza de către o comisie compusă din reprezentanții mediului de afaceri regional, reprezentantul ISJ și decanul FEAA – Universitatea din Craiova.

 

 

Atașat, veți regăsi programul evenimentului.

 

 

 

 

DECAN

Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor

Universitatea din Craiova

Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ

 

 

 

Evenimente@UCV - 06.05.2014