Decernarea Titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

 

 

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Universitatea din Craiova are deosebita plăcere să vă invite marţi, 29 aprilie 2014, la ora 11.00, la Sala Albastră a Universităţii din Craiova, la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, domnului Michael Dobson, director al Shakespeare Institute şi profesor de studii shakespeariene la University of Birmingham, din Marea Britanie. După decernarea titlului, va avea loc deschiderea oficială a Shakespeare Corner, primul de acest fel în România, în cadrul Bibliotecii Universităţii din Craiova. Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără sprijinul şi amabilitatea directorului The Shakespeare Institute, UK, Michael Dobson, prin donarea a peste 200 de titluri reprezentative pentru opera şi viaţa marelui scriitor.

Michael Dobson este fondator şi membru al consiliului de administraţie al European Shakespeare Research Association, Decanul Academic al programului Shakespeare la şcoala de teatru British-American Drama Academy, referent de carte şi teatru pentru BBC şi London Review of Books, editor general, cu Dympna Callaghan, al seriei de monografii Palgrave Shakespeare Studies şi membru al consiliilor editoriale al Shakespeare Quarterly şi Shakespeare Survey, pentru care a analizat fiecare mare producţie a unei piese a lui Shakespeare în Anglia între 1999 şi 2007.

 

 

Evenimente@UCV - 28.04.2014