Ceremonie de acordare a titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii din Craiova are deosebita plăcere să vă invite joi, 27.03.2014, la ora 11:00, la Sala Albastră de la sediul central, str. A. I. Cuza, nr. 13, la ceremonia de acordare a titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA, domnului profesor universitar dr. Dumitru Horia Cristea.

Autor şi coautor la peste 40 de tratate şi cărţi de specialitate, prof. univ. dr. Dumitru Horia Cristea este un reputat cadru didactic al Univesităţii de Vest din Timişoara, care se bucură de recunoaştere naţională şi internaţională în domeniile sale de competenţă, respectiv Finanţele companiei, Management financiar, Audit financiar - contabil, Fiscalitate şi evaziune fiscală, Evaluare financiară, Contabilitate managerială, fiind un „reper” şi un mentor pentru generaţii întregi de cadre didactice şi cercetători în domeniul finanţelor private.

Prof. univ. dr. Dumitru Horia Cristea şi-a adus aportul ca membru sau conducător al unui număr impresionant de organizaţii şi instituţii profesionale din ţară şi străinătate, precum CNFIS, CNEA, CNATDCU, CNCSIS, ARACIS, CECCAR, ANEVAR, AFER, IFA- International Fiscal Association etc. Domnia sa s-a bucurat de acordarea mai multor diplome şi distincţiiprecum Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în grad de cavaler, 2004, Diplomă de excelenţă – sprijin cercetare studenţească, AFER, 2006, Diplomă de merit, CECCAR, 2006, Diplomă de excelenţă, CNEA, 2006, medalie jubiliară, CECCAR, 2002, medalia „Membru de onoare a comunităţii academice”, Universitatea George Bacovia, 2001, certificat de formator în norme internaţionale de audit, medalii jubiliare ale ASE Bucureşti, Universitatăţii din Petroşani, UBB Cluj Napoca, Universităţii din Craiova, Universităţii de Vest din Timişoara, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității "Valahia" Târgovişte.

 

Evenimente@UCV - 25.03.2014