Comunicat de presă

Departamentul de Limbi Moderne Aplicate şi Departamentul de Relaţii Internaţionale  din cadrul Universităţii din Craiova au deosebita plăcere să vă invite la Conferinţa studenţilor bursieri ai Ministerului Afacerilor Externe, ce va avea loc miercuri, 20 noiembrie 2013, ora 12.00, la  Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale. La întalnire vor participa oficiali M.A.E.,reprezentanţi ai Universităţii din Craiova, dar şi studenţi bursieri din anii trecuţi şi din acest an academic.

          În contextul internaţionalizării şi al relaţiilor diplomatice şi academice dezvoltate de Universitatea din Craiova, înţelegerea, studiul şi cercetarea modelelor, realităţilor şi formelor variate de cunoaştere şi deschidere către un alt mediu cultural constituie axe prioritare în promovarea imaginii Universităţii din Craiova.

          Considerăm că această întâlnire reprezintă o bună oportunitate pentru schimbul de bune practici, prin prisma faptului că instituţia noastră beneficiază de un număr mare de studenţi bursieri ai Ministerului Afacerilor Externe.

           Prezența dumneavoastră în cadrul acestei conferințe ne-ar onora și ar aduce o contribuție esențială la reușita acestui eveniment.

 

BIROUL DE PRESĂ

Evenimente@UCV - 20.11.2013