Zilele Învățământului Pedagogic Universitar Craiovean

– 30 de ani de tradiție, experiență și performanță în educație

 

Universitatea din Craiova marchează 30 de ani de formare pedagogică universitară printr-o serie de manifestări academice care aduc în prim-plan rolul profesorului și provocările educației contemporane. Reunite sub titlul „Zilele Învățământului Pedagogic Universitar Craiovean”, activitățile se desfășoară în perioada 9–14 noiembrie 2026.

Organizat de cadrele didactice ale Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), evenimentul aduce împreună profesori din învățământul universitar și preuniversitar, specialiști în educație, cercetători și studenți, pentru a dezbate schimbările din sistemul educațional și perspectivele profesiei didactice.

De la relația profesorului cu generația digitală până la incluziunea educațională și noile provocări ale predării, programul celor șase zile abordează teme relevante pentru școala de astăzi. Participanții vor lua parte la dezbateri, mese rotunde, sesiuni de postere, workshopuri și o conferință internațională, în cadrul cărora vor fi discutate și subiecte precum proiectarea didactică, integrarea și incluziunea, motivația și performanța în sport.

Evenimentul marchează trei decenii de la reorganizarea structurii de formare pedagogică sub denumirea actuală de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, în anul 1996. Istoria acesteia începe în anul universitar 1993–1994, odată cu înființarea Seminarului Pedagogic Universitar .

După trei decenii, formarea viitorilor profesori rămâne o componentă de bază a misiunii Universității din Craiova. Manifestările aniversare reprezintă atât un prilej de a evidenția experiența acumulată, cât și o oportunitate de a aduce în discuție competențele și metodele de predare necesare noilor generații  precum și teme specifice noilor programe de studiu Psihologia și Psihopedagogie specială.

 

Detalii:

 

 

 

 

 

 

Evenimente@UCV - 09.11.2026