Anunț privind recrutarea de voluntari pentru implementarea Activității A6 - cod proiect 322473

Universitatea din Craiova a fost selectată ca instituție de învățământ superior parteneră în vederea implementării activității A6 din proiectul „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar", cod SMIS 322473 și va implementa la nivel instituțional măsurile necesare pentru acordarea, din bugetul proiectului, a burselor sociale, în cuantum de 925 lei/lună, pentru studenți eligibili, în perioada ianuarie – iulie 2026.
Proiectul este implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea accesului și retenției în învățământul superior prin implementarea unor măsuri de monitorizare, avertizare timpurie și combatere a abandonului universitar, cu un accent pe sprijinirea grupurilor dezavantajate. Informații suplimentare despre proiect se găsesc aici.
Anunț privind recrutarea de voluntari pentru implementarea Activității A6 – Acordarea de burse sociale studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, cod SMIS 322473 https://peo-echitate.uefiscdi.ro/98-anunt-privind-recrutarea-de-voluntari-pentru-implementarea-activitatii-a6-in-cadrul-proiectului-interventii-pentru-invatamant.

Proiecte@UCV - 13.03.2026