UCv lansează proiectul „Conectați prin performanță, educație și valori – Hard”
Codul proiectului: ROBG00292, acronimul proiectului: Connect-Hard
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg VI-A România – Bulgaria.
Universitatea din Craiova organizează miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 10.00, conferința de lansare a proiectului „Conectați prin performanță, educație și valori”. Evenimentul va avea loc în sala 420 (clădirea centrală, str. A. I. Cuza, nr. 13).
Obiectivul proiectului este formarea academică de calitate pentru studenții din România și Bulgaria prin învățare comună, schimb de bune practici, cunoașterea istoriei comune, asigurarea dezvoltării durabile prin dezvoltarea competențelor necesare pentru piața muncii.
Proiectul de desfășoară în parteneriat între Universitatea din Craiova, Universitatea „Sf. Chiril și Sf. Metodiu” din Veliko Târnovo și Asociația Engage in Education.
Perioada de derulare este de 24 de luni (octombrie 2025 – octombrie 2027), iar bugetul total de 1.025.122,12 euro, contribuția Uniunii Europene fiind de 820.097,74 euro.




