Conferinţa de încheiere a proiectului de voluntariat PREVENT

Asociația pentru Educație Sud Vest Oltenia EDUCOL, echipa de voluntari OMV Petrom împreună cu echipa voluntarilor de la Universitatea din Craiova și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova vă invită la conferinţa de încheiere a proiectului de voluntariat PREVENT, care se va desfăşura la sala C124, clădirea centrală a Universității din Craiova joi, 30.03.2022, ora 13:00.

Proiectul de voluntariat a beneficiat de o sponsorizare de 6000 de euro din partea OMV Petrom, proiectul fiind declarat câștigător în cadrul competiției interne Campionatul de Voluntariat, ediția 2022. Proiectul și-a propusextinderea rețelei existente în regiunea SV Oltenia cu încă 2 senzori, unul de măsurare a radiației ionizante și unul pentru radon. Scopul proiectului este acela de a monitoriza nivelul radonului și radiației ionizante în municipiul Craiova, de a îmbunătăți competențele profesionale și transversale (anatomie, detecție de radiatie ionizantă, mod de actiune în condiții de accident nuclear sau utilizare de arme nucleare, comunicare, spirit de echipă, competențe digitale) ale studenților prin educatie inversată și prin conștientizarea populației despre importanța prevenției pentru sănătate.

Echipa de implementare a proiectului a cuprins 5 voluntari OMV, 6 studenți, 3 cadre didactice ale Universității din Craiova, 1 persoană de la Asociația pentru Educație Sud Vest Oltenia (EDUCOL), 5 inspectori școlari din învățământul preuniversitar, 4 cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie.

În cadrul acestui proiect au fost atinse următoarele rezultate:

R1. Rețeaua independentă de senzori de particule clearairoltenia.ro a fost completată cu 2 senzori mobili (unul de radon si unul de radiatie ionizanta). Bazele rețelei au fost puse în cadrul proiectelor Clear Air Craiova si Clear Air Oltenia (sponsorizate de OMV Petrom în 2020 și 2021)

R2. Două training-uri pentru studenți: 1. despre modul în care trebuie acționat în caz de accident nuclear sau folosire de armament nuclear și 2. despre efectele radonului din case asupra sănătății noastre

R3. O campanie de conștientizare în doua etape pentru studenți si elevi despre importanta preventiei pentru starea de sănătate

R4. Un screening la nivelul UCv și unul în 2 școli defavorizate

R5. Un training experimental (flipped education) pentru studentii de la Fizica si cei de la Medicina pe mulajul 3D si cu ochelarii VR

 

Persoane de contact:

Conf. dr. Iulian Petrișor (0752442019),

Lect. dr. Mihaela Udristioiu (0723533117)

 

Proiecte@UCV - 27.03.2023