Misiune economică multisectorială, România-Belgia

Universitatea din Craiova, în calitate de membru al Rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile din regiunea Sud-Vest Oltenia să participe la misiunea economică multisectorială, pe care o va organiza la Craiova în data de 20 octombrie 2022, în colaborare cu ADR Sud-Vest Oltenia şi partenerul EEN din Belgia - Flanders Investment & Trade, cu sprijinul Ambasadei Belgiei în România.

În cadrul evenimentului care va avea loc la Hotel Ramada, începând cu ora 9:00,15 companii din regiunea Flandra (Belgia) sunt interesate să cunoască mediul de afaceri din regiunea Sud-Vest Oltenia și să stabilească noi parteneriate de cooperare cu firmele din zonă.

Misiunea economică vizează  domenii, precum: construcții, IT, telecomunicații, farmaceutice, automotive, transport/logistică, instalații sanitare/anti-incendiu, tehnologii pentru reciclare, cultivarea plantelor, mobilier de exterior, HoReCa, etc.

Evenimentul va funcționa pe bază de întâlniri bilaterale între companiile din Belgia și companiile româneşti care activează în domeniile de interes ale acestora, în scopul stabilirii unor parteneriate de afaceri.

Înscrierea companiilor din regiunea noastră se face completând Formularul de participare, conform intereselor de cooperare care se va transmite la adresa de e-mail: office.een@ucv.ro.

Participarea pentru firmele din România este gratuită.  

O scurtă descriere a companiilor din Belgia care vor participa poate fi vizualizată aici.

Știri@UCV - 11.10.2022