UCv susține bioagricultura și turismul ecologic

Pe 17 noiembrie 2020, la sediul din Drobeta-Turnu Severin al Universității din Craiova, s-a semnat actul de creare a Asociației Cluster ProECO Isverna. Asociația este un organism neguvernamental, nonprofit, apolitic, cu personalitate juridică, și are scopul de a sprijini competitivitatea membrilor asociaţi la nivelul clusterului.

La eveniment au participat Stelian Ploscaru, inițiator și fondator cluster, conf. univ. dr. Dorel Berceanu, prorector al Universității din Craiova și Gabriel Vlăduț, președinte AROTT.  

Grupul ProECO Isverna va promova ideile inovatoare în cadrul antreprenorilor locali, în domeniul bioagriculturii, turismului ecologic și domeniilor conexe, prin intermediul cooperării între diverșii actori din sectoarele implicate și prin intensificarea contactelor, a schimbului de informații și de idei, respectiv prin desfășurarea de activități comune în ce privește inovarea și spiritul antreprenorial.

Asociația își propune, între altele, activități precum creşterea capacităţii de cercetare - dezvoltare (C&D), stimularea cooperării între instituţii de cercetare - dezvoltare şi inovare (CDI) şi întreprinderi, precum şi creşterea accesului întreprinderilor la CDI; crearea premiselor pentru creşterea competitivităţii întreprinderilor din sectorul bioagriculturii și turismului ecologic, bazată pe utilizarea intensivă a cunoaşterii; generarea de proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare cu ajutorul membrilor asociației; reprezentarea intereselor din mediul ecologic în faţa organismelor statului; sprijinirea antreprenoriatului şi a IMM-urilor din domeniul producție și serviciilor ecologice din zona; susținerea coroborării ofertei de educație cu nevoile mediului de afaceri în domeniul producției și serviciilor bio; susținerea organizării de evenimente, conferințe și târguri cu impact local și zonal; cooperarea cu parteneri strategici de la nivel local, regional, național și transnațional, inclusiv autorități publice, centre de cercetare, poli de competitivitate, alte clustere din țară și străinătate; organizarea și derularea de evenimente și de programe pentru tineret, în scopul promovării modului de viață ecologic.

Instituțiile care s-au unit în acest concept sunt: Universitatea din Craiova, ARoTT Asociația Română de Transfer Tehnologic și Inovare, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Rm. Vâlcea, SC Fairplay Business Consulting SRL, SC Televiziunea Galaxi SRL, Scquasit Sistems SRL, SC Ingrijiri Paleative SRL, SC Euro Med SRL, SC Operativ Caterig SRL, SC Bassyc Company SRL, SC  Deiu Robert Mob Prod SRL, SC. Mobila Jucaușă SRL, SC Brânzeturi Naturale SRL, SC Case Temeinice SRL, Primaria Comunei Isverna, Primaria Comunei Ponoarele, Primaria Comunei Balta, Primaria Comunei Obârșia-Cloșani.

Știri@UCV - 17.11.2020