5 BURSE TELEKOM DE EXCELENŢĂ
Programul Bursele TELEKOM 2020-2021 oferă 5 burse de excelenţă prin intermediul unui concurs naţional, care se adresează studenţilor din anul I, înscrişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, categoriile buget sau taxă, la zi, la urmatoarele specializări:
- automatică și calculatoare,
- informatică,
- cibernetică,
- matematică,
- inginerie electrică,
- electronică,
- telecomunicații
- tehnologia informației.
Concursul este organizat în două etape. Prima etapă, care este şi eliminatorie, presupune completarea şi trimiterea unui formular de înscriere, până la data de 22 noiembrie 2020, către Telekom România pe website-ul www.burseletelekom.ro.
În urma acestei etape vor fi selectați 10 finaliști care se vor califica în etapa a doua. Această etapă presupune participarea la un interviu online, prin intermediul platformei Zoom, organizat în data de 8 decembrie 2020, în urma căruia vor fi desemnaţi câştigătorii celor 5 burse.
Valoarea bursei acordate de către Telekom România fiecărui candidat dintre cei 5 desemnaţi câştigători reprezintă suma de aproximativ 20,070 RON, împărţită în 9 tranşe lunare, aferente lunilor ianuarie – iunie 2021 și octombrie – decembrie 2021 (tranșe stabilite la valoarea salariului minim pe economie).
Mai multe informații despre condiţiile de aplicare puteţi găsi pe website-ul concursului www.burseletelekom.ro.
Detalii: