Studenţii, împreună în lupta cu Covid 19

Convenția Organizațiilor Studențești în parteneriat cu Asociația Studenților Facultății de Științe Sociale Craiova și asociațiile membre au decis implementarea proiectului „Fabrica de Fericire - Împreună în lupta cu Covid19”, care are ca scop limitarea deplasării persoanelor vulnerabile pentru cumpărături, aceștia putând primi alimentele de care au nevoie prin unul dintre voluntarii noștri.

Pentru a putea acorda un sprijin financiar dezvoltării acestui proiect puteți oferi o donație accesând următorul link.

Ce ne dorim să facem?

- crearea unei rețele de studenți voluntari;

- sprijinirea persoanelor vulnerabile și aflate în dificultate (persoane peste 60 de ani, persoane cu un handicap, persoane fără venituri);

- găsirea de parteneri pentru a ne sprijni în îndeplinirea scopurilor;

- implicarea activă a studenților în sprijinul comunității.

Cum vom face?

Persoanele care doresc să se implice în această campanie de ajutorare se pot înscrie accesând următorul link.

Acestora li se va pune la dispoziție o bicicletă pentru a se putea deplasa mai ușor către centrele comerciale și de acolo către persoanele aflate în nevoie.

 Pentru siguranța voluntarilor din cadrul proiectului  se vor pune la dispoziție măști și mânuși de unică folosință, cât și produse de dezinfectare zilnică.

Se va încerca crearea de parteneriate cu diferite complexe comerciale pentru sprijinirea acestor acțiuni, cât și cu instituții ale statului care se pot implica în aceste tipuri de probleme.

Noi vom putea fi contactați pe www.ajutorcoronavirus.ro, unde vor fi afișate numerele de telefon disponibile.

Persoanele aflate în dificultate vor apela numerele de telefon disponibile, iar unul dintre colegii noștri va culege informațiile și va ajuta la rezolvarea acestora (va anunța voluntarii disponibili de nevoile persoanelor aflate în dificultate, iar aceștia vor sprijini în limita posibilităților).

Persoane de contact :
Ene Ionuț Cristian - 0766.749.363
Antohi Radu - 0725.419.088
Trailă Adriana - 0757.573.903
Larisa Cioablă - 0721.157.973
Flori Vlăescu - 0762.953.472

Se va crea o zonă de donații la parterul Căminului 6, sediul COS (Convenția Organizațiilor Studențești), unde persoanele doritoare vor putea aduce produse neperisabile sau de igienă.

 

 

 

Știri@UCV - 24.03.2020