Activități de mentorat și coaching în cadrul proiectului ”Profesori buni pentru copii fericiți” cod:105374

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional

Capital Uman 2014 –2020

Universitatea din Craiova, în calitate de Beneficiar implementează, în perioada 10.04.2018-10.04.2020, proiectul ”Profesori buni pentru copii fericiți”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 „Educație și competențe”, Obiectiv specific 6 “Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul pre-universitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive”.

Obiectivul general al proiectului constă în prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea calității învățământului din școlile defavorizate Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Gimnazială Colonie Râmnicu Vâlcea, prin acțiuni țintite pe dezvoltarea competențelor profesionale și motivarea cadrelor didactice din cele două școli.

Începând cu luna iunie 2018, pe o perioadă de 20 luni se desfășoară activitățile de mentorat și coaching prin organizarea acțiunilor de schimb de bune practici în domeniul strategiilor de prevenire a abandonului școlar în rândul copiilor cu probleme sociale sau de sănătate din cele două școli.

Grupul țintă al întregului proiect este alcătuit din 90 de angajați ai celor două școli, cadre didactice și manageri școlari care lucrează cu copii aflați în situație de risc educațional.

Principalele activități desfășurate în cadrul proiectului și de care beneficiază persoanele din grupul țintă sunt: participarea la 3 cursuri de formare relevante, pentru care se acordă credite profesionale transferabile și un curs de formare profesională în domeniul IT; activități de mentorat și coaching; acordarea de subvenții și premii pentru grupul ținta (cu o valoare medie de 900 lei/persoană); crearea unei rețele profesionale de sprijin; organizarea și desfășurarea unor schimburi de experiență și bune practici între profesorii din grupul țintă; creșterea capacității instituționale a școlilor țintă prin îmbunătățirea competențelor echipelor manageriale.

Detalii pot fi găsite pe site-ul proiectului: https://www.profesori-buni.ro

Persoane de contact: Manager Proiect - Conf.univ.dr. Carmen Ionela BANȚA tel. 0721963838, e-mail carmenbanta74@yahoo.com

Responsabil informare și publicitate - Lect.univ.dr. Claudiu Ionuț POPÎRLAN

tel. 0744259593, e-mail popirlan@ucv.ro

Detalii:

 

Proiecte@UCV - 04.12.2019