FORUMUL CARIEREI – FoCar 2019

   Universitatea din Craiova prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră organizează, în perioada 27-28 noiembrie, Forumul Carierei 2019. Aproximativ 30 de firme mari din regiune vin să-și prezinte locurile de muncă vacante, dar și să le ofere studenților interesați internship-uri. Agenții economici provin din domenii diferite de activitate precum: IT, producția de componente auto sau industria agro-alimentară.

    Firmele își vor expune oferta locurilor de muncă și a stagiilor de practică în holul central al Universității din Craiova, pe parcursul celor două zile.

   În paralel, la sediul fiecărei facultăți, se vor desfășura ateliere ale carierei. Acestea vor fi organizate fie cu ajutorul firmelor participante la eveniment, fie cu sprijinul autorităților locale.

   Evenimentul urmărește crearea şi dezvoltarea unor mecanisme complementare de sprijin pentru evoluţia în carieră a studenților, intensificarea colaborării între Universitatea din Craiova şi mediul socio-economic în vederea asigurării unor parcursuri individualizate de formare şi inserţie profesională.

   Deschiderea oficială va avea loc mâine, 27 noiembrie 2019, la Aula „Mihai I al României”, sediul central, str. A. I. Cuza, nr. 13.

 Departamentul de Relații Publice și Imagine Academică al Universității din Craiova

 

 

 

 

 

 

Știri@UCV - 26.11.2019