Sport, profilaxie, performanţă

Universitatea din Craiova, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), Departamentul „Teorie şi metodică a activităților motrice” organizează vineri, 1 noiembrie 2019, de la ora 10:00, cea de-a doua ediție a  Conferinței Științifice Naționale Studențești „Exercițiul fizic de la profilaxie la performanță”.

 

Conferința Națională Studențească este o inițiativă ce vizează sprijinirea studenților în demersul lor de a realiza și publica cercetări teoretice și empirice din domeniul Știința Sportului și Educației Fizice. Evenimentul își propune să adune la un loc studenți din România de la nivel de licență și masterat, creându-se astfel, cadrul specializat de cunoaștere științifică în domeniul activităților motrice.

 

Evenimentul va avea loc la sediul FEFS, str. Brestei, nr.156, Aula „Corneliu Andrei Stroe”.

Coordonator proiect Conf.univ.dr. Germina Cosma

 

Detalii:

Știri@UCV - 31.10.2019