Cinci şcoli de vară ROSE, în derulare la UCV

Cinci şcoli de vară ROSE, în derulare la UCV

Conducerea Universităţii din Craiova are bucuria să vă invite marţi, 9 iulie 2019, de la ora 10.00, în Aula „Mihai I al României” la întâlnirea celor cinci şcoli de vară ROSE (Romania Secondary Education Project), care se desfăşoară în această perioadă la Universitatea din Craiova.

Îşi dau întâlnire peste 200 de elevi din întreaga Oltenie, veniţi la şcolile de vară ROSE organizate de cinci facultăţi: Facultatea de Litere, Facultatea de Economie şi Administarea Afacerilor, Facultatea de Drept, Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Teologie Ortodoxă.

Până pe 21-22 iulie, elevii vor vor fi implicaţi şi în activităţi cu caracter universitar, astfel încât să cunoască mediul de desfăşurare al învăţământului superior înainte de accederea propriu-zisă la studii universitare. Astfel, vor participa la cursuri de vară, la sesiuni de consiliere profesională şi orientare în carieră, activităţi recreative/sportive în campus.

Proiectul ROSE, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de 7 ani, între 2015 și 2022. Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015, a fost aprobat prin Legea nr. 234/08.10.2015 de ratificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757/2015.

Implementarea este în responsabilitatea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).

În 2019, toate facultăţile Universităţii din Craiova au obţinut finanţare pentru organizarea scolilor de vară în cadrul  ROSE.

Știri@UCV 08.07.2019