Dumitru Prunariu, Doctor Honoris Causa al UCv

Conducerea Universităţii din Craiova va acorda titlul Doctor Honoris Causa Domnului Dumitru Prunariu, într-o ceremonie care va avea loc joi, 1 noiembrie 2018, în Aula „Mihai I al României”, de la ora 12.00.

 

            Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, în Braşov. A fost preocupat de la vârste foarte fragede de ideea zborului, de dorința de a construi și de a pilota aparate care să se ridice de la Pământ. Pasiunea aceasta imensă l-a determinat să își lege întreaga existență profesională de imboldul de a zbura. A urmat cursurile Facultății de Inginerie Aerospațială de la Politehnica din București, facultate pe care a absolvit-o în anul 1976. A avut șansa ca, la puțin timp după absolvirea facultății, să fie selectat pentru a urma cursurile Centrului de Pregătire a Cosmonauţilor  „Iuri Gagarin” din Orăşelul Stelar, Rusia, cursuri pe care le-a absolvit în anul 1981.

            De-a lungul anilor a ocupat diferite funcții și a îndeplinit misiuni de mare răspundere: inspector șef pentru activităţi aerospaţiale în cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene, ministru adjunct al transporturilor şi șef al Departamentului Aviaţiei Civile, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) și preşedinte al Consiliului Științific al aceleiași agenții, ambasador extraordinar și plenipotențial al României în Federaţia Rusă, directorul Oficiului Român pentru Știinţă şi Tehnologie de pe lângă Comisia Europeană, Bruxelles.

Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Române, membru al Comisiei de Astronautică a Academiei Române și președinte al acesteia din 2015, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, ales în consiliul de conducere al acesteia, membru al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Stiinţe, membru al Academiei Europene de Științe și Arte.

Este Doctor Honoris Causa al mai multor universități din România. Este deținătorul unor titluri și medalii acordate de foruri sau asociații internaționale: medalia „Iuri Gagarin” a Federaţiei Aeronautice Internaţionale (1982); Medalia de aur Hermann Oberth a Societăţii germane de rachete Hermann Oberth - Wernher von Braun (1984); Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2000); Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (2010); Medalia „Pentru merite în explorarea cosmosului” acordată de președintele Federației Ruse (2011); Emblema „Onoarea Armatei Române” acordată de ministrul apărării (2011).

            Dumitru Dorin Prunariu este și rămâne în galeria celebrităților românești prin faptul că este primul și până în acest moment unicul român şi cel de-al 103-lea om în lume care a zburat în cosmos. Ca o recunoaștere a meritelor sale în promovarea internațională a studiului asteroizilor cu potențial de impact cu Terra, precum și datorită implicării pe această linie în activitatea mai multor instituții, inclusiv la nivel ONU, în anul 2017 Uniunea Astronomică Internațională a decis ca numele lui Dumitru Prunariu să fie dat unui asteroid din centura principală de asteroizi a Sistemului Solar, asteroidul numindu-se „10707 Prunariu”.

 

Detalii:

 

 

 

 

 

 

Știri@UCV - 31.10.2018