UCv - în parteneriat cu Ford pentru educaţie

Studenţii şi absolvenţii Universităţii din Craiova, principalii beneficiari ai Centrului de Resurse şi Angajament Ford Craiova – CRAF. Centrul va fi inaugurat pe 24 octombrie şi a fost înfiinţat la iniţiativa Ford Motor Company Fund, în parteneriat cu Global Giving, Asociaţia pentru Educaţie Sud-Vest Oltenia - EDUCOL, Universitatea din Craiova şi Primaria Craiova.

CRAF primeşte sprijin financiar din partea Ford Motor Company Fund, prin Global Giving, de 1,000,000$ pentru operare în următorii patru ani de funcționare și 100,000$ pentru renovarea sediului.

Universitatatea din Craiova este beneficiar al proiectului, iar comunitatea academică este chemată să-şi pună în valoare know-how-ul prin constituirea unui corp de mentori şi consilieri în antreprenoriatul social. Studenţii noştri primesc o nouă oportunitate să pună bazele acestui domeniu atât de ofertant.

În fapt, a fost lansată deja o competiţie pentru studenţi în luna septembrie. Au fost depuse primele proiecte de antreprenoriat social, iar echipele câştigătoare, care vor fi anunţate la ceremonia de inaugurare a Centrului, vor primi finanțare neramburasabilă pentru start-up și vor avea acces la infrastructura oferită de CRAF.

Centrul de resurse şi Angajament Ford Craiova - CRAF este primul centru de acest gen din Europa şi al patrulea în lume.

Centrele de Resurse și Angajament Ford din lume reunesc voluntari și parteneri non-profit intr-un mediu colaborativ, pentru a forma și crea un mediu antreprenorial eficient, care să asigure cele mai bune servicii inovatoare comunătății.

 

 

Știri@UCV - 23.10.2018