Academicianul Marius Sala a încetat din viaţă

 

Comunitatea academică a Universităţii din Craiova deplânge stingerea din viaţă a  academicianului Marius Sala, Doctor Honoris Causa al Universităţii craiovene din 2002, pe care-l recunoaştem o dată în plus drept „un model de hărnicie și rigoare intelectuală, de devotament instituțional, de echilibru și blândețe” (Biroul de presă al Academiei Române).  

 

„Deşi mai mult de 600 de ani, românii au locuit în formaţiuni statale diferite, Moldova, Muntenia, Transilvania, Basarabia, continuă să vorbească aceeaşi limbă şi este unul dintre miracolele istoriei” spunea academicianul Marius Sala, în 2003, într-un interviu acordat postului Europa Liberă. Aceste idei, precum şi toate rezultatele cercetărilor şi reflectărilor sale sunt o moştenire nepreţuită care se cere sporită cu loialitate şi înţelepciune. 

 

Știri@UCV - 22.08.2018