Anunț public privind selecția partenerilor privați (IMM-uri) - Ucv1

Organizația de cercetare Universitatea din Craiova anunță selecția partenerilor privați (IMM-uri) interesați să participe la implementarea proiectului „Realizarea și transferul tehnologic al unui sistem pilot inteligent de monitorizare a calității solurilor, a calității culturilor și eficientizarea energetică a activităților agricole din zonele supuse deșertificării” în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea 1 - Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice, Acțiunea 1.1 - „Infrastructuri de cercetare, inovare și transfer tehnologic în colaborare cu IMM-urile”.

Detalii privind colaborarea vizată:

  • Scopul proiectului: Dezvoltarea unui sistem pilot inteligent  de monitorizare a calității solurilor, a calității culturilor și eficientizarea energetică a activităților agricole din zonele supuse deșertificării, bazat pe inteligența artificială, destinat valorificării superioare a condițiilor pedo-climatice din zonele aride, cu impact redus asupra mediului, atât din punct de vedere al emisiilor de CO2, cât si din punct de vedere al calităţii lucrării de irigat culturi agricole și a reducerii consumului de apă pentru irigații, răspunde Strategiei naţionale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2022 – 2030 (SNASC), prin creştere economică bazată pe reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul îndeplinirii ţintei de la orizontul anului 2030
  • Obiectivul specific: Dezvoltarea și creșterea capacităților de cercetare și inovare și adoptarea tehnologiilor avansate (FEDR)
  • Principalele activități: Fundamentarea soluțiilor tehnice și constructive, Proiectarea arhitecturilor hardware și algoritmilor software ai subsistemelor, Realizarea și testarea prototipurilor subsistemelor sistemului pilot, Dezvoltare experimentală,  Realizare serie zero. Pregatirea pentru fabricatie. Diseminare informatii.
  • Buget: valoarea maxima eligibila a finanțării nerambursabile solicitate este de 2.500.000 EUR.

Durată totală proiect: 4 ani

Structurare cronologică:

Anii 1–3: Cercetare industrială și dezvoltare tehnologică a sistemului Pilot

Anul 4: Realizarea și testarea seriei zero a subsistemului de monitorizare a calității solurilor și culturilor horticole. Diseminare informații. Elaborare cerere de brevet.

Etapa 1 (Semestrul 1–2, Anul 1) – Fundamentarea soluțiilor tehnice și constructive

  • Analiza stadiului actual privind monitorizarea calității solurilor și condițiilor climatice
  • Stabilirea cerințelor impuse aplicației pentru monitorizarea și diagnosticarea calității solurilor și condițiilor climatice
  • Elaborarea structurii modulare a sistemului pilot (frontend, backend, analiză, comunicație, etc)
  • Stabilirea parametrilor fizici și electrici monitorizați pentru analiza și diagnoza multicriterială a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Fundamentarea soluțiilor tehnice privind construcția sistemului mecanic adaptiv pentru sustinerea panourilor fotovoltaice
  • Fundamentarea soluțiilor tehnice privind sistemului automat adaptiv de orientare a panourilor fotovoltaice pentru umbrirea - protejarea culturilor agricole experimentale
  • Fundamentarea soluțiilor tehnice privind sistemul de producere si gestionare a energiei electrice 
  • Achiziția dronelor multispectrale, echipamentelor IT și software-ului de bază.
  • Studiu preliminar privind caracteristicile specifice ale culturilor vizate (pepene verde, ardei gras, vinete).
  • Planificarea campaniilor de colectare date.
  • Inventarierea și analiza terenului semiarid, cu arhitectură IoT, unde va fi instalat sistemul PILOT, inclusiv cele pentru monitorizarea indicatorilor de calitate și umiditate ai solului
  • Analiza microclimatului creat în zona solurilor nisipoase și a impactului asupra creșterii și dezvoltării plantelor legumicole în cadrul unui sistem de agricultură durabilă
  • Fundamentarea alegerii plantelor legumicole pentru cultivare în sistem de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice
  • Achiziție echipamente de cercetare dezvoltare necesare implementării tehnologiilor de cultivare

 Etapa 2 (Semestrele 3–4, Anul 2) – Proiectarea arhitecturilor hardware și algoritmilor software ai subsistemelor componente

  • Elaborarea arhitecturii subsistemului de monitorizare a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Elaborarea specificațiilor tehnice a componentelor hardware și software (senzorilor și echipamentelor subsistemelor componente) a subsistemului de monitorizare a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Elaborarea caietelor de sarcini ale componentelor subsistemului de monitorizare a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Elaborarea standardului de firmă a subsistemului de monitorizare a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Conceperea structurii mecanice pentru sistemul de umbrire - protejare a culturilor agricole și achiziția elementelor componente
  • Conceperea sistemului automat adaptiv de orientare a panourilor fotovoltaice pentru umbrirea - protejarea culturilor agricole experimentale și achiziția echipamentelor componente
  • Conceperea  sistemului de producere si gestionare a energiei electrice  și achiziția echipamentelor componente
  • Conceperea unui laborator de cercetare interdisciplinar în situ pentru monitorizarea și eficientizarea energetică a activităților  agricole din zonele supuse deșertificării și achiziția echipamentelor component
  • Realizarea zborurilor regulate cu drone pentru captarea imaginilor multispectrale și RGB în toate stadiile culturilor.
  • Captarea imagisticii pentru diverse condiții: sănătate optimă, deficit apă, boli, atacuri dăunători.
  • Organizarea și etichetarea datelor într-o bază de date specializată.
  • Preprocesarea datelor și extragerea caracteristicilor relevante (NDVI, reflectanță spectrală, etc.).
  • Construirea și antrenarea algoritmilor AI (rețele neuronale, învățare automată) pentru detectarea stării culturilor.
  • Testarea inițială a modelelor pe seturi de date validate.
  • Elaborarea dispozitivului experimental pentru cultivarea plantelor de pepeni verzi, ardei gras și vinete în sistemul de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice

- analize chimice de sol;

-  măsuri de reducere a fenomenului de evapotranspirație și de conservare a apei în sol;

- metode de creștere a fertilității solului prin folosirea îngrășământului verde de fasoliță;

- metode de combatere a fenomenului de deflație eoliană prin utilizarea asolamentului și a benzilor de secară

  • Monitorizarea indicilor hidrici ai solului și a microclimatului creat de sistemul de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice
  • Elaborarea unui studiu privind comportarea morfologică și fiziologică a plantelor legumicole cultivate în contextul promovării agriculturii durabile într-un sistem de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice

Etapa 3 (Semestrele 5-6 , Anul 3) – Realizarea și testarea prototipurilor subsistemelor sistemului pilot  Dezvoltare experimentală,

  • Elaborarea documentației de execuție a prototipului subsistemului de monitorizare în timp real a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Achiziția materialelor
  • Realizarea prototipului de monitorizare în timp real a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Analiza și evaluarea aplicației software prin teste specifice, pe structura hardware, utilizând infrastructura de cercetare pusă la dispoziție de ICMET
  • Testarea, depanarea și validarea prototipului subsistemului de monitorizare în timp real a calității solurilor și condițiilor climatice
  • Omologarea prototipului
  • Testarea funcțională și tehnică în mediu relevant, a modulelor software și hardware dezvoltate
  • Realizarea prototipului structurii mecanice pentru sistemul de umbrire-protejare a culturilor agricole
  • Realizarea prototipului sistemului automat adaptiv de orientare a panourilor fotovoltaice pentru umbrirea-protejarea culturilor agricole experimentale
  • Experimentarea prototipului sistemului adaptiv de umbrire-protejare a culturilor agricole
  • Realizarea prototipului sistemului de producere si gestionare a energiei electrice
  • Experimentarea prototipului sistemului de producere si gestionare a energiei electrice
  • Realizarea prototipului sistem adaptiv de umbrire-protejare a culturilor agricole si producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice
  • Validarea functionalitatii laboratorului de cercetare interdisciplinar
  • Optimizarea sistemului și dezvoltarea software
  • Integrarea modelelor AI într-o platformă software accesibilă utilizatorilor.
  • Dezvoltarea modulelor de planificare zboruri drone și gestionare date specifice fiecărei culturi.
  • Optimizarea rutelor de zbor în funcție de caracteristicile pepenilor verzi, ardeiului gras și vinetelor.
  • Implementarea unui sistem de alerte și rapoarte personalizate pentru fermieri.
  •  Monitorizarea calității solului și a parametrilor climatici în sistemul de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice a plantelor legumicole

- Analize chimice de sol

- Monitorizarea umidității solului pe parcursul vegetației plantelor

- Monitorizarea microclimatului creat (temperatură și umiditate relativă în aer)

  • Monitorizarea creșterii și dezvoltării plantelor de pepeni verzi, ardei gras și vinete cultivate în sistemul de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice

- Înregistrarea fenofazelor de vegetație și a resurselor termice necesare

- Înregistrarea parametrilor de dezvoltare morfologică și fiziologică a plantelor legumicole cultivate

  • Experimentarea modelului sistemului de producere si gestionare a energiei electrice
  • Diseminare rezultate parțiale: organizare masă rotundă: „Soluții de eficientizare energetică a cultivării plantelor legumicole în zona solurilor nisipoase supuse fenomenului de aridizare”; publicații științifice (2-BDI, 1-ISI)

Etapa 4 (Semestrul 7-8, Anul 4) – Realizare serie zero. Pregatirea pentru fabricatie. Diseminare informatii.

  • Realizarea, testarea și validarea seriei zero.
  • Pregatirea pentru lansarea în fabricatie (TRL 9)

- Întocmirea documentației ASBUILT;

- Elaborarea manualului de instalare;

- Eaborarea manualului de exploatare;

- Elaborarea manualului de mentenanță și service;

- Proiectarea SDV-urilor necesare fabricației.

  • Diseminare rezultate. (Elaborarea și publicarea lucrărilor științifice. Participare la târguri și expozitii de profil. Masă rotundă)
  • Identificarea soluțiilor brevetabile și elaborarea unei cereri de brevet.
  • Elaborarea tehnologiei de fabricare  al sistemului automat de umbrire-protejare a culturilor agricole si producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice
  • Transferul tehnologic  al sistemului automat de umbrire-protejare a culturilor agricole si producere a energiei electrice cu ajutorul panourilor fotovoltaice
  • Testare pe teren și validare finală
  • Implementarea sistemului în ferme pilot cu culturi de pepeni verzi, ardei gras și vinete.
  • Colectarea feedback-ului de la utilizatori și ajustarea funcționalităților software.
  • Evaluarea performanței sistemului și elaborarea documentației finale.
  • Diseminarea rezultatelor prin workshop-uri, publicații și conferințe.
  • Cuantificarea rezultatelor privind utilizarea sistemului automat de umbrire-protejare a culturilor de pepeni verzi, ardei gras și vinete cutivate în contextul promovării agriculturii durabile

- Recomandări privind tehnologii de cultivare a plantelor de pepeni verzi, ardei gras și vinete într-un sistem de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice

- Recomandari privind utilizarea sistemului de producere si gestionare a energiei electrice

  • Diseminare rezultate obținute la culturile de pepeni verzi, ardei gras și vinete amplasate într-un sistem automat de umbrire-protejare cu panouri fotovoltaice (organizare vizite de lucru și întâlniri cu fermierii; publicații științifice: 1-BDI, 2-ISI; editare tehnologii-3)

·        Publicarea rezultatelor științifice.

·        Pregatirea pentru lansarea in fabricatie -- introducerea in productie a rezultatelor cercetarii

-           Intocmirea documentației ASBUILT (proiectul tehnic/specificația tehnică)

-           Proiectarea si realizarea SDV-urilor necesare fabricatiei

-           Elaborarea manualului de instalare;

-           Elaborarea manualului de exploatare;

-           Elaborarea manualului de mentenanta si service

·        Obtinerea drepturilor de proprietate intelectuala- activitati de inovare

-        Identificarea soluțiilor brevetabile și elaborarea unei cereri de brevet.

  

Rezultat final (TRL 9): Un sistem pilot complet funcțional, validat în condiții reale de lucru, sub supervizarea organizațiilor de cercetare.

Documente relevante:

Criterii minime de eligibilitate:

  • Întreprinderi din categoria IMM;
  • Domeniul de activitate să fie în concordanță cu cel putin 1 domeniu din domeniile RIS 3 AM PR SVO, respectiv:

INGINERIE INDUSTRIALĂ ȘI MATERIALE: • Sisteme, instalații, echipamente, mașini / utilaje pentru construcții și alte industrii • Sisteme, procese, instalații, echipamente, tehnologii de mediu / Protecția mediului • Sisteme, echipamente, tehnologii pentru sectorul agroalimentar, aeronautic, sanitar

AGROALIMENTAR: • Alimente sigure, sănătoase, optimizate nutrițional (funcționale) • Soiuri noi (inclusiv hibride) rezistente la efectele schimbărilor climatice • Agricultura ecologică • Controlul calității alimentelor • Biofertilizatori, biocatalizatori • Utilizarea produselor agricole în scopuri nealimentare • Conservarea și protecția naturii.

IC și DIGITALIZARE: Produse inovative în domeniul IT cu accent pe domeniile mediu, energie, patrimoniu, turism.

  • Echipa IMM-ului să includă personal de cercetare cu competențe in unul din domeniile mecanica, ingineri electrica, automatica, software, sisteme fotovoltaice, precum și cu experiență științifică dovedită în domeniul inginerie.

Criterii de selecție și grila de evaluare:

  1. Relevanța experienței științifice a IMM-ului în domeniile mecanica, ingineri electrica, automatica, software, sisteme fotovoltaice, precum și cu experiență științifică dovedită în domeniul inginerie (70 puncte);
  2. Capacitatea de implementare a propunerii de colaborare, inclusiv introducerea în producție a sistemului sau subsistemului dezvoltat in proiect, precum si capacitatea de comercializare a rezultatelor cercetării (30 puncte).

Vor fi selectate minim 2 IMM-uri dintre domeniile: mecanica, ingineri electrica, automatica, software, sisteme fotovoltaice, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut.

Documente necesare participării la procedura de selecție

- Expresie de interes – Formular A;

- Declarație unică – Formular B

- Declarație de încadrare în categoria IMM – Formular C;

- Statut întreprindere/Act constitutiv/Certificat Constatator prin care se face dovada că obiectul de activitate corespunde cerințelor din anunțul de selecție;

- Certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului;

- Rezultatul exercițiului financiar pentru ultimii 3 ani – bilanț contabil și contul de profit și pierderi, vizate și înregistrate de organul competent;

- Portofoliu de proiecte/contracte similare din ultimii 3 ani, calculați retroactiv de la termenul limită de depunere a expresiei de interes (Titlu proiect/contract; ID proiect/Nr. și dată contract; Rezultat final proiect/contract; Sursa de finantare (BS, local, surse externe nerambursabile/private); Calitatea avută în cadrul proiectului (lider/partener/contractor); Dată de început/Dată de sfârșit); Valoare proiect/contract

- Formular D;

- CV-uri resursă umană specializată în cercetare aplicată (inclusiv dezvoltare tehnologică) cu competențe în electronica, și cu experiență științifică si practica dovedită în domeniul dezvoltării de aplicații software pentru echipamente industriale.

Procedura de selecție:

  • Transmiterea intențiilor/propunerilor de colaborare din partea întreprinderilor (pentru cazul transmiterii in format electronic este necesara cu semnatura electronică a reprezentantului legal)  se va realiza în intervalul 12.06.2025 – 25.06.2025, se face la sediul UCV, sala 430, (în zilele lucrătoare, între orele 9:00-15:00), clădirea Centrală, Str.A.I. Cuza, nr. 13, sau on-line pe adresa: dosar.candidatura.pdfs@ucv.ro;
  • Finalizarea verificării, evaluării și selecției propunerilor de colaborare primite din partea IMM-urilor, publicarea rezultatelor procedurii de selecție pe site-ul Universității din Craiova și transmiterea scrisorilor de acceptare sau de respingere, către toate întreprinderile evaluate se va realiza în data de 26.06.2025;
  • Depunerea contestațiilor se va realiza în perioada de 27.06.2025 - 30.06.2025 si se face la sediul UCV, sala 430, (în zilele lucrătoare, între orele 9:00-15:00), clădirea Centrală, Str.A.I. Cuza, nr. 13, sau on-line pe adresa: contestatie.proiecte.pdfs@ucv.ro;
  • Publicarea rezultatelor finale se va realiza în data de 01.07.2025.
  • Documentele necesare:
    • Expresie de interes – Formular A;
    • Declarație unică – Formular B
    • Declarație de încadrare în categoria IMM – Formular C;
    • Statut întreprindere/Act constitutiv/Certificat Constatator prin care se face dovada că obiectul de activitate corespunde cerințelor din anunțul de selecție;
    • Certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului;
    • Rezultatul exercițiului financiar pentru ultimii 3 ani – bilanț contabil și contul de profit și pierderi, vizate și înregistrate de organul competent;
    • Portofoliu de proiecte/contracte similare din ultimii 3 ani, calculați retroactiv de la termenul limită de depunere a expresiei de interes (Titlu proiect/contract; ID proiect/Nr. și dată contract; Rezultat final proiect/contract; Sursa de finantare (BS, local, surse externe nerambursabile/private); Calitatea avută în cadrul proiectului (lider/partener/contractor); Dată de început/Dată de sfârșit); Valoare proiect/contract
    • Formular D;
    • CV-uri resursă umană specializată în cercetare aplicată (inclusiv dezvoltare tehnologică) cu competențe în electronica, și cu experiență științifică si practica dovedită în domeniul dezvoltării de aplicații software pentru echipamente industriale.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail constantin.sulea@edu.ucv.ro sau la numărul de telefon 0727.700.169.

 

Proiecte@UCV - 11.06.2025