Continuitate pentru dezvoltarea UCv

Mesajul Rectorului Universității din Craiova, prof.univ.dr. Cezar Ionuț Spînu, pentru comunitatea academică:

"Stimați colegi, dragi studenți,

Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordați printr-un nou mandat de Rector al Universității din Craiova. Rezultatul mai mult decât edificator al alegerilor indică aprecierea dumneavoastră pentru activitatea mea și a echipei pe care o conduc. Mi-ați acordat aceeași încredere în 2016 și în 2020 și, cu sprijinul dumneavoastră, am transformat Universitatea din Craiova într-o instituție puternică, performantă și dinamică.

Comunitatea noastră academică a demonstrat și demonstrează în continuare că este una energică, demnă și responsabilă. Este o comunitate care știe să își valorizeze trecutul, își coordonează cu luciditate acțiunile prezentului și își definește cu înțelepciune viitorul. Prin aceste abilități am reușit să devenim una dintre universitățile importante din România, să derulăm proiecte pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale și de cercetare, să ne consolidăm poziția în plan internațional și să creăm un climat care să încurajeze excelența, inovația, colaborarea și spiritul antreprenorial.

Misiunea noastră va continua. Împreună cu echipa managerială, dar cu sprijinul fiecărui membru al comunității academice, voi susține și în următorii cinci ani dezvoltarea Universității din Craiova."

Știri@UCV - 15.12.2023