Balul „Belle Époque” la Universitatea din Craiova

 Facultatea de Litere din cadrul Universității din Craiova, alături de Asociația Le Quadrille d’Elsa (Chambéry, Franța) și Liceul de Artă „Marin Sorescu” organizează Balul „Belle Époque”. Evenimentul va avea loc în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” în data de 20 mai 2023, de la ora 17:00.

 Balul „Belle Époque” face parte din Proiectul Internațional Le Quadrille d’Elsa și are ca scop valorificarea patrimoniului artistic al acestei epoci. În echipa de organizare a evenimentului se regăsesc elevi și studenți, profesori, muzicieni, dansatori, coregrafi, artiști plastici și membri ai Asociației Le Quadrille d’Elsa. Partenerii implicați în desfășurarea evenimentului sunt reprezentați de către Quadrille d'Elsa, Universitatea din Craiova, Liceul de Artă „Marin Sorescu”, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Opera Română Craiova, Agenția Universitară a Francofoniei, Institutul Francez din București, Go Romania ONG și Palatul Copiilor.

Proiectul își propune să creeze o imagine clară asupra epocii prin elemente precum: dans, costum, machiaj, coafură, literatură, pictură, arhitectură.

Programul balului include 18 dansuri, o expoziție de artă plastică, surprize oferite atât de partenerii locali, cât și de către Le Quadrille d’Elsa. Intrarea este liberă, dar se face pe bază de invitație, care poate fi procurată de la Agenția Teatrului Național „Marin Sorescu”.

           Activitatea asociației Le Quadrille d’Elsa se construiește, având ca punct de plecare cercetările și lucrările lui Farid DAOUD, în jurul dansurilor din perioada Belle Époque, promovarea, difuzarea și reactualizarea lor cu scopul declarat de a cultiva, pe de o parte, caracterul patrimonial și, pe de alta, înscrierea lor în viața secolului XXI ca sursă de inspirație pentru dansul contemporan, dar și ca vector de legătură interculturală.

 

Persoane de contact:

Cristiana-Nicola TEODORESCU - 0741 382795

Daniela DINCĂ – 0746 158821

Știri@UCV - 18.05.2023