Rezoluții UNIVERSITARIA, octombrie 2021

În perioada 22-24 octombrie a.c., a avut loc prima întâlnire a Consorțiului Universitaria în noua sa formulă, extinsă, care include șapte universități: Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, și doi noi membri asociați, Universitatea din Craiova și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Lucrările întâlnirii s-au desfășurat în format mixt, cu prezența fizică a rectorilor, președinților de senat, altor reprezentanți ai conducerii universităților la Centrul de Perfecționare Complex Predeal „Ion Gh. Roșca” al Academiei de Studii Economice din București.

Reuniunea de la Predeal s-a desfășurat cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS CoV2, participanții fiind exclusiv persoane vaccinate. Lucrările întâlnirii s-au desfășurat în plen și pe 10 paneluri structurate pe teme actuale care vizează politicile educaționale din învățământul superior și specificul desfășurării activității în universități în contextul constrângerilor impuse de situația pandemică prelungită.

Detalii:

 

Știri@UCV - 25.10.2021