Despre Istoric Evoluţie Renaşterea şi redimensionarea 1990-2013

Renaşterea şi redimensionarea 1990-2013

Începând cu anul 1990 se conturează o nouă etapă în evoluţia Universităţii din Craiova, caracterizată, în special, prin: creşterea gradului de autonomizare a structurii administrative şi reorganizarea comunităţii academice, prin înfiinţarea unor noi facultăţi şi specializări, prin informatizarea procesului de învăţământ şi modernizarea laboratoarelor, prin integrarea rapidă în circuitul universitar internaţional.

Pornind de la cerinţele reorganizării învăţământului superior în noile condiţii social-istorice, Universitatea din Craiova şi-a conturat o strategie şi un program propriu de reformă, orientate în special spre:

  • restructurarea învăţământului politehnic şi economic în vederea adaptării specializărilor la caracteristicile evoluţiei sistemului economic din ţara noastră;

  • dezvoltarea învăţământului de scurtă durată (prin înfiinţarea unor colegii) şi extinderea acestuia, sub egida Universităţii, şi în alte judeţe ale Olteniei;

  • susţinerea şi introducerea unor specializări cu predarea în limbi străine şi conceperea programelor disciplinelor în conformitate cu cerinţele învăţământului european;

  • modificarea, în perspectivă, a planului de învăţământ prin restructurarea acestuia pe module;

  • diversificarea învăţământului postuniversitar, prin studii aprofundate, master şi doctorat;

  • regândirea metodelor de evaluare a cunoştinţelor studenţilor prin introducerea notării ponderale şi a examinării acestora pe bază de grilă. În anul 1996 a fost formulat un regulament de funcţionare a sistemului de credite transferabile (ECTS), iar, începând cu 1998, facultăţile au definitivat programe analitice proprii.

Prima schimbare notabilă în componenţa Universităţii s-a înregistrat pe data de 1 decembrie 1991, când a fost înfiinţată Facultatea de Drept (iniţial, aceasta a funcţionat ca secţie a Facultăţii de Litere şi Istorie). În anul următor, 1992, a luat naştere Facultatea de Teologie, iar, după trei ani, în 1995, acesteia i s-a adăugat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Învăţământul de scurtă durată a fost inaugurat de întemeierea, în anul 1991, a Colegiului Universitar Tehnic, de Informatică şi Administraţie din Craiova şi a Colegiului Universitar Tehnic, Economic, de Administraţie din Drobeta-Turnu Severin. Ulterior, colegiile au intrat în lichidare, desfiinţându-se.

Prin Legea nr. 119/5.06.1998, în anul universitar 1998-1999 s-a constituit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, rezultată prin despărţirea Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii noastre.

Ulterior, H.G. nr. 194, din 7 februarie 2000, a legitimat funcţionarea a două noi facultăţi: Facultatea de Litere şi Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie, ca urmare a reorganizării Facultăţii de Litere şi Istorie, care s-a desfiinţat. Aceeaşi procedură juridică a fost aplicată şi în cazul Facultăţii de Ştiinţe, ale cărei specializări au fost regrupate, înfiinţându-se Facultatea de Chimie şi Facultatea de Fizică. Prin apariţia acestor facultăţi şi reorganizarea altora din cadrul Universităţii din Craiova, a rezultat următoarea componenţă a comunităţii academice, înregistrată în anul universitar 2006-2007 (structurată după profilul specializărilor):

  1. Facultatea de Agricultură;

  2. Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică;

  3. Facultatea de Chimie;

  4. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative ”Nicolae Titulescu”;

  5. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor;

  6. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport;

  7. Facultatea de Electrotehnică;

  8. Facultatea de Fizică;

  9. Facultatea de Horticultură;

  10. Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială;

  11. Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie;

  12. Facultatea de Litere;

  13. Facultatea de Matematică-Informatică;

  14. Facultatea de Mecanică;

  15. Facultatea de Teologie Ortodoxă;

16. Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice Dr. Turnu Severin;

17. Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, în cadrul instituţiei au funcţionat mai multe centre şi departamente, aflate sub egida unor facultăţi.

La 1 octombrie 2011, Universitatea din Craiova şi-a reconfigurat structura, adaptându-se noilor prevederi ale Legii educaţiei naţionale Nr. 1/2011. Astfel, actuala structură a Universităţii din Craiova cuprinde 11 facultati:

  1. Facultatea de Agricultură şi Horticultură,

  2. Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică,

  3. Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative,

  4. Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor,

  5. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport,

  6. Facultatea de Inginerie Electrică,

  7. Facultatea de Litere,

  8. Facultatea de Mecanică,

  9. Facultatea de Ştiinţe Exacte,

  10. Facultatea de Ştiinţe Sociale,

  11. Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

 

Din structura Universităţii din Craiova fac parte si două departamente:

  1. Limbi moderne aplicate

  2. Matematici aplicate

 

(Sursă: Monografia Universităţii din Craiova, 2008, Editura Universitaria, Editura Beladi,Monografie coordonată de:VLADIMIRESCU, ION; OTOVESCU, DUMITRU)