Despre Structură Senat UCV Prezentare Senat UCV

Prezentare Senat UCV

Senatul este cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul Universităţii din Craiova.
Senatul asigură reprezentativitatea comunităţii universitare
Senatul universitar poate fi convocat de rector sau la cererea a cel puţin o treime dintre membri Senatului universitar.
Prorectorii şi decanii participă la şedinţele Senatului universitar, ca membri aleşi sau ca invitaţi permanenţi, după caz.
La şedinţele Senatului universitar participă, ca invitaţi ai preşedintelui Senatului universitar, reprezentanţi ai sindicatelor din Universitate, alte persoane din Universitate sau din afara ei.

 

Atributiile senatului universitar sunt:

  • elaborează şi adoptă, în urma dezbaterii cu comunitatea universitară, Carta Universităţii;
  • aprobă, la propunerea rectorului, structura, organizarea şi funcţionarea Universităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
  • aprobă planul strategic de dezvoltare instituţională şi planurile operaţionale anuale, la propunerea rectorului;
  • aprobă proiectul de buget şi execuţia bugetară;
  • încheie contractul de management cu rectorul;
  • controlează activitatea rectorului şi a Consiliului de administraţie prin comisii specializate;
  • garantează libertatea academică şi autonomia universitară;
  • elaborează şi aprobă "Codul de asigurare a calităţii";
  • elaborează şi aprobă "Codul de etică şi deontologie universitară";
  • adoptă "Codul universitar al drepturilor şi obligaţiilor studentului";
  • aprobă metodologiile şi regulamentele privind organizarea şi funcţionarea Universităţii;
  • validează concursurile publice pentru funcţiile din Consiliul de administraţie al Universităţii;
  • aprobă metodologia de concurs şi rezultatele concursurilor pentru angajarea personalului didactic şi de cercetare;
  • evaluează periodic resursa umană a Universităţii;
  • aprobă, la propunerea rectorului, sancţionarea personalului cu rezultate profesionale slabe, pe baza unei metodologii proprii şi a legislaţiei în vigoare;
  • aprobă contractele pe perioadă determinată cu cadre didactice pensionate, la propunerea facultăţilor şi cu avizul rectorului;
  • acordă titluri onorifice, la propunerea scrisă a Consiliilor facultăţilor;
  • aprobă propunerile facultăţilor pentru şcoli doctorale şi conducători de doctorat;
  • aprobă candidaţii propuşi de facultăţi pentru Comisiile şi Agenţiile academice naţionale;
  • aprobă principiile de acordare a burselor pentru studenţi;
  • aprobă taxele percepute de Universitate, cu respectarea legislaţiei în vigoare;
  • stabileşte cooperări academice naţionale şi internaţionale şi aprobă acordurile de cooperare;
  • îndeplineşte alte atribuţii ce decurg din legislaţia învăţământului.

Senatul Universităţii lucrează în plen şi pe Comisii.
Comisiile Senatului universitar şi atribuţiile acestora sunt aprobate în plenul Senatului universitar, la propunerea preşedintelui acestuia.