Program național "Henri Coandă" – lansare competiție

A fost aprobat Programul național "Henri Coandă" în vederea sprijinirii participării elevilor și studenților din România care participă la competiții tehnico-științifice internaționale, precum și premierea celor care au obținut rezultate deosebite în cadrul acestora, prin Hotararea Guvernului nr. 1432/2022.

Bursele "Henri Coandă" se adresează elevilor și studenților care participă la competiții internaționale care presupun realizarea unei soluții tehnice (bun, serviciu sau aplicație specifică cercetarii aplicative și inovării). Valoarea maximă a unei burse este de 100.000 de lei, fiind posibilă acordarea unui număr maxim de 20 burse de cercetare (pentru 20 echipe de elevi și studenți), în limita maximă a bugetului alocat. Bursele se acordă competițional, pe baza unui proiect de cercetare-dezvoltare sau inovare, la solicitarea unui grup format dintr-un mentor și minimum doi membri ai echipei de proiect care au calitatea de elevi ai învațământului secundar și/sau ai învățământului terțiar non-universitar sau studenți din instituțiile de învățământ superior acreditate în România, care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare sau inovare pentru participarea la compețitii tehnico-științifice și internaționale.

Totodată, se premiază rezultatele deosebite ale elevilor și studenților români, obținute la concursuri intemaționale, care au presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice, cercetări aplicative și inovării.

Elevii și studenții care au participat la o astfel de competiție și au obținut premiul I, II sau III în 2022 sau 2023 pot aplica la Premiile "Henri Coandă". Premiile "Henri Coandă" se acordă individual, pentru fiecare membru al echipei, astfel:

(a) 15.000 lei pentru locul I;

(b) 9.000 lei pentru locul ll;

(c) 6.000 lei pentru locul III. 

Aplicațiile, atât pentru burse, cât și pentru premii, se depun exclusiv în format electronic, până la data de 17 aprilie.

Mai multe detalii puteți regăsi la adresa: www.research. gov.ro/henricoanda

Știri@UCV - 30.03.2023