Dă check-in la #Caphyon în UCV

Departamentul de Informatică (Facultatea de Ştiinţe) organizează miercuri 9 octombrie 2019, ora 14:00, sala 363, o întâlnire cu reprezentanţi ai companiei Caphyon pe teme legate internship, joburi, produse şi tehnologii.

Întâlnirea face parte din seria de evenimente programate în această toamnă ale reprezentanţilor mediului socio-economic cu studenţii de la Informatică, în cadrul Proiectului Stagii de practică pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe (POCU 90/16.3/16.4/106711). Prin intermediul acestui proiect vor fi subvenţionate 250 de stagii de practică pentru studenţii de la Fizică, Chimie, Matematică, Informatică şi Geografie. Proiectul este co-finanţat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, este implementat în regiunea Sud-Vest Oltenia şi are ca obiectiv general dezvoltarea de competenţe profesionale cerute pe piaţa muncii şi creşterea gradului de ocupare pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universitatii din Craiova.

Știri@UCV - 07.10.2019