Proiect UCV: „Universitatea Antreprenorială – sistem de educaţie superioară“

 

Pe 23 mai 2019, Universitatea din Craiova a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Universitatea Antreprenorială – sistem de educaţie superioară şi de formare pentru piața muncii din România prin acordarea de burse pentru doctoranzi şi cercetători post-doctorat şi implementarea de programe de formare antreprenorială inovative”(cod contract POCU380/6/13/123990).

Proiectul a fost câștigat prin competiție națională în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020 (POCU), Axa prioritară 6: Educație și competente, Prioritatea de investiții – 10.iv. şi se implementează începând cu 23 mai 2019, pe o perioadă de 36 de luni, de către Universitatea din Craiova în parteneriat cu IPA SA.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.173.828,15 lei, din care finanțarea nerambursabilă aprobată este de 6.024.267,16 lei.

Obiectivul general al proiectuluii constă în creșterea calităţii sistemului de educaţie superioară şi de formare pentru piața muncii din România prin acordarea de burse pentru doctoranzi şi cercetători post-doctorat și prin dezvoltarea de mecanisme de consiliere și orientare profesională.

Grupul țintă al proiectului este format din 67 de doctoranzi din ciclul de studii universitare de doctorat şi 30 de cercetători post-doctorat. Pe durata proiectului, doctoranzii și postdoctoranzii vor beneficia de sprijin financiar pentru cercetare, concretizat în burse lunare (maxim 12 luni) în cuantum de 1.600 lei (pentru doctoranzi) și 2.550 lei (pentru postdoctoranzi), precum și de posibilitatea de a efectua stagii de mobilitate în centre de cercetare și inovare, institute de cercetare și universități din Uniunea Europeană. Grupul țintă va participa la un program de consiliere profesională și la un program de învățare antreprenorială în legătură cu tema studiilor doctorale realizate, cu o componentă practică, realizat, la nivelul partenerului IPA SA.

 

Date de contact:

Conf. univ. dr. Cristian Stanciu, Responsabil informare și publicitate, Universitatea sdin  Craiova

E-mail: valeriu.stanciu@gmail.com

Telefon: 0744622061

 

 

Detalii:

 

 

 

 

 

 

Știri@UCV - 27.06.2019