Open4Tech – NetRom Software Day 2019

Studenţii Departamentului de Informatică (Facultataea de Ştiinte) care sunt dornici să-şi dezvolte competențele în IT și să cunoască modul de lucru dintr-o companie ce dezvoltă produse software sunt invitaţi în sala 363, miercuri, 27 Martie, ora 14. 00, la o întâlnire cu Compania NetRom. Pe lângă întrebările pe care le pot pune despre concursul în desfășurare, NetRom Code Golf, vor afla că și în această vară NetRom le oferă două programe prin care au posibilitatea să învețe ultimele tehnologii de la experții companie.

În perioada 24 iunie – 12 iulie, în cadrul NetRom se desfășoară programul de practică, NetRom {Summer} Camp, prin care pot lucra timp de 3 ore pe zi (3 zile pe săptămână, 3 săptămâni în total) la implementarea unei aplicații, cu sprijinul mentorilor. 

Pentru cei ce doresc o experiență completă, în perioada 19 August – 13 Septembrie, compania programul de Internship, prin care timp de 1 lună pot lucra full time, trecând prin toate fazele dezvoltării unei aplicații. Acest program oferă oportunități de învățare mai ample, fiind, de asemenea, remunerat financiar.

Ambele programe oferă posibilitatea dezvoltării unei baze solide de cunoștințe practice prin care studenţii să-şi formeze o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă mediul de lucru NetRom. Studenţii interesaţi pot aplica la oricare dintre cele două programe pe http://www.netromsoftware.ro/student-registration, oricând între 25 Martie și 21 Aprilie.

Întâlnirea este parte din Proiectul „Stagii de practică pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe”, prin care sunt subvenţionate 250 de stagii de practică pentru studenţii de la Fizică, Chimie, Matematică, Informatică şi Geografie. Tinerii participă la întâlniri cu angajatorii, târguri de joburi, vizite de studiu, concursuri, dar vor intra şi într-un program de consiliere şi orientare în carieră. Proiectul este co-finanţat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, este implementat în regiunea Sud-Vest Oltenia şi are ca obiectiv general dezvoltarea de competenţe profesionale cerute pe piaţa muncii şi creşterea gradului de ocupare pentru studenţii Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Craiova.

 

Detalii:

 

 

 

 

 

 

 

Proiecte@UCV - 25.03.2019