CercetareOrganizareDepartament Relaţii cu Mediul Socio-Economic şi CulturalPoli de Competitivitate

Poli de Competitivitate

Universitatea din Craiova şi-a stabilit ca prioritate susţinerea parteneriatelor cu mediul socio-economic prin constituirea unor poli de competitivitate la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia. Consolidarea procesului de interacţiune dintre universitate şi mediul extern va favoriza implementarea noilor tehnologii, creşterea productivităţii, creşterea numărului de furnizori şi clienţi ai membrilor polilor de competitivitate. Partenerii beneficiază de o abordare integrată incluzând avantajele managementului corporativ şi ale unor surse de finanţare adecvate.  Deoarece companiile care au semnat parteneriatele fac parte din categoria agenţilor economici importanţi din regiune care vor să valorifice atât componenta de cercetare dezvoltare cât şi componenta de transfer tehnologic s-a decis participarea în parteneriat inclusiv la competiţii care presupun cofinanţare.

Universitatea din Craiova participă la dezvoltarea a 2 poli de competitivitate cu vizibilitate atât la nivel regional, cât şi la nivel naţional, care stau la baza depunerii a două aplicaţii POS CCE AXA Prioritară 1. „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient” Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltare durabilă a antreprenoriatului” Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijin a afacerilor de interes naţional şi internaţional - POLI DE COMPETITIVITATE”:

  • Polul de Competitivitate “Cercetare – Dezvoltare - Inovare Automotive Sud-Vest Oltenia”
  • Polul de Competitivitate  “Turism Oltenia – Inovare si Tradiţii în    Turism -TurOlt InoTT”

Obiectivul general al polilor de competitivitate este încurajarea dezvoltării unor structuri de afaceri în jurul unor activităţi concrete cu scopul de a produce bunuri cu valoare adăugată cât mai mare. Dezvoltarea celor 2 poli de competitivitate are ca scop stimularea concentrărilor economice prin finanţarea unor pachete de proiecte implementate în parteneriat care să conducă la accelerarea procesului de creare şi/sau dezvoltare a activităţilor inovative, cu potenţial ridicat de interacţiune, în scopul creşterii numărului de furnizori şi clienţi permiţând astfel membrilor polului să concureze pe pieţele naţionale şi internaţionale