Competiţia “Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”

Parlamentul European invită tinerii din România, cu vârste cuprinse între 16-30 de ani, să se înscrie în competiţia “Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen. Aflată la cea de-a opta sa ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înțelegere între popoarele din diferite țări europene, oferind astfel exemple de cooperare între tineri din diferite state membre - cum ar fi evenimente pentru tineret, schimburi de experiență între tineri sau proiecte online care au o dimensiune europeană.

 

Înscrierile în cadrul etapei naţionale a concursului pot fi realizate până la data de 2 februarie 2015, urmând ca proiectul declarat câştigător de juriul naţional din România să concureze alături de celelalte 27 de proiecte câştigătoare din restul statelor membre. În luna aprilie, Parlamentul European va desemna cele 3 mari proiecte câştigătoare, premiul pentru cel mai bun proiect fiind în valoare de 5.000 €, premiul doi de 3.000 €, iar premiul trei de 2.000 €.

 

Premiul include, de asemenea, o invitație oferită celor trei laureați de a vizita sediul Parlamentului European (din Bruxelles sau Strasbourg) în toamna anului 2015. Totodată, reprezentanții tuturor celor 28 de proiecte naționale selectate vor fi invitați să participe la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne pentru tineri europeni, precum și a Premiului Internațional Charlemagne din Aachen, în cadrul unei excursii de patru zile care va avea loc la Aachen, în Germania, în luna mai 2015.

 

Mai multe informaţii despre regulamentul concursului, modul de înscriere, precum şi formularul de înregistrare se regăsesc la următoarele link-uri: http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/form.html, http://www.charlemagneyouthprize.eu/ro/rules.html, http://www.europarl.ro/ro/ue_si_tinerii/charlemagne.html, pe care avem rugămintea sa le transmiteţi către potenţiali participanţi din cadrul instituției pe care o reprezentaţi.

 

Vă mulţumim!

 

Cu stimă,

 

Parlamentul European

Direcția Generală Comunicare

Biroul de Informare în România


Tel:         +40 21 405 0882

Fax:        +40 21 405 0886
Website: www.europarl.europa.eu

 

Știri@UCV - 27.01.2015