Şcoala de vară „Un mediu sănătos pentru viitorul tău-Hortmed”

În perioada 15 iulie - 29 iulie 2018, Facultatea de Horticultură a Universităţii din Craiova organizează a II-a ediție a Şcolii de vară „Un mediu sănătos pentru viitorul tău-Hortmed”, proiect câştigat de Universitatea din Craiova în cadrul Proiectului privind învățământul secundar / Romanian Secondary Education Project (ROSE) implementat de Ministerul Educației Naționale.

În acest an la Școala de vară participă 52 de elevi, din patru licee din zona Olteniei: Colegiul Naţional „Ioniţă Asan" Caracal - județul Olt, Liceul Teoretic „Petre Pandrea" Balş - judeţul Olt, Colegiul Tehnic „Danubius” Corabia- judeţul Olt și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul" Băileşti- județul Dolj.

Programul de activități al Școlii de vară „Un mediu sănătos pentru viitorul tău- Hortmed” asociază diverse activități complementare: cursuri de vară și ateliere specifice tematicii abordate prin care cursanții vor dobândi un bagaj academic introductiv și vor deprinde strategii noi de învățare, ateliere de lucru specifice dezvoltării personale, cursuri de consiliere profesională și orientare în carieră.

De asemenea, elevii au incluse în program: vizite de studiu, întâlniri cu agenți economici reprezentativi din zonă, vizite la muzee, la instituțiile de artă și cultură pentru descoperirea Craiovei şi Olteniei culturale și istorice, participarea la diverse evenimente culturale și sportive și o excursie pe un traseu turistic pentru studiul biodiversității.

ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar și la creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

Proiecte@UCV - 16.07.2018