Despre lumea laserelor de ultimă generaţie

 

 

Departamentul de Fizică din cadrul Facultăţii de Științe, Universitatea din Craiova facilitează pe 1 noiembrie 2017, orele 10:00, în amfiteatrul „Liviu Tătar” o întâlnire între absolvenții de Fizică de la Universitatea din Craiova și studenții actuali, dorindu-se în acest mod realizarea unei conexiuni profesionale între generații.

 

Cercetător dr. Cristian ŞARPE, de la Institutul de Fizică al Universităţii din Kassel, va susţine prelegerea „Lasere cu corp solid pompate cu diode”, care este o introducere în lumea laserelor de ultimă generație. Dr. Cristian ŞARPE vine la Universitatea din Craiova în cadrul acordului încheiat între cele două universităţi partenere, în cadrul programului Erasmus+. Prezentarea se adresează studenților de la licență, masterat și doctorat, fizicienilor și inginerilor din domenii de activitate conexe precum și profesorilor de fizică din învățământul preuniversitar.

 

Diodele laser și laserele cu corp solid pompate cu diode sunt două dintre cele mai importante tipuri de lasere, acoperind un domeniu spectral larg, din ultraviolet până în infrarosu. Prețul scăzut, eficiența energetică ridicată și fiabilitatea fac din aceste lasere principalii canditați pentru o serie întreagă de aplicații în industrie, medicină, telecomunicații și cercetare. În cadrul prezentării vor fi discutate principiile funcționale și parametrii tehnici și aplicaţiile diodelor laser și ai principalelor tipuri de lasere cu corp solid. O secțiune aparte va fi alocată generării pulsurilor laser intense folosind ca mediu activ cristaleNd:YAG șiTi :s apphireiar ca surse de pompaj diode laser de putere. Prezentarea va fi însoțită de o demonstrație practică în care se va exemplifica simplitatea contrucției unui astfel de laser.

 

Evenimentul constituie debutul unei serii de întâlniri care se va desfășura la Departamentul de Fizică cu prilejul Zilelor Facultății de Științe.

 

Detalii:

 

 

 

Știri@UCV - 30.10.2017