„Nous et les autres ”

La recherche interculturelle: un cadre pluridisciplinaire et transversal

                Școala doctorală „Alexandru Piru” de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova are deosebita onoare de a vă invita la primul seminar internațional de cercetare doctorală și schimburi universitare, „NOUS ET LES AUTRES” - LA RECHERCHE INTERCULTURELLE: UN CADRE PLURIDISCIPLINAIRE ET TRANSVERSAL, organizat de Universitatea din Craiova în parteneriat cu Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle, Universitatea din Geneva și Agenția Universitară a Francofoniei – Biroul Europa Centrală și Orientală, 20-21 octombrie 2017, sala 444,etaj II, clădirea centrală a Universității. Prima zi a seminarului va fi dedicată comunicărilor științifice ale participanților, a doua zi fiind rezervată unei mese rotunde la care vor participa conducători de doctorat, doctoranzi și masteranzi care vor dezbate probleme legate de posibilitățile de colaborare, de rețelele doctorale europene, doctorate în cotutelă, cercetări și proiecte comune.

La primul seminar internațional de cercetare doctorală și schimburi universitare „NOUS ET LES AUTRES” - LA RECHERCHE INTERCULTURELLE: UN CADRE PLURIDISCIPLINAIRE ET TRANSVERSAL vor participa profesorii Emmanuel Fraisse, Sandrine Wachs, Dan Savatovsky de la Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle, Laurent Gajo de la Universitatea din Geneva, Elveția, Laurent Gautier de la Universitatea din Bourgogne, Dijon, Franța.

Seminarul se încrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 70 de ani de la înființarea Universității din Craiova și se dorește a fi un cadru de diseminare a rezultatelor cercetării doctorale, dar și de proiectare a unor activități și proiecte comune cu universitățile participante.

Din comitetul de organizare fac parte Cecilia Condei, Iuliana Pandelică, Mihaela Popescu, Cristiana Teodorescu, Monica Tilea, comitetul științific fiind compus din Emmanuel Fraisse, Mohamed Ketata, Sandrine Wachs, Dan Savatovsky, Laurent Gajo, Cecilia Condei, Mihaela Popescu, Cristiana Teodorescu, Monica Tilea.

 

Detalii:

 

Știri@UCV - 13.10.2017