Conferinţă de valorizare SEE

Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) va fi, pe 23 şi 24 martie 2017, gazda conferinţei de valorizare „The EEA Scholarships Program – a plus in education“, la care vor participa toate universitățile din România care s-au implicat în programul SEE.

 

Evenimentul va marca încheierea etapei curente a programului de Burse şi cooperare inter-instituţională finanţat prin Mecanismul financiar al SEE în perioada 2013-2016.

 

Au fost deja invitaţi să participe reprezentanţi ai tuturor Operatorilor de Program din ţările care au gestionat proiecte pe această temă, însoţiţi de factori de decizie, reprezentanţi ai presei şi alţii (atât din statele beneficiare cât și din statele donatoare, Islanda, Liechtenstein și Norvegia). 

 

Conferinţa va include şi Gala mobilităţii studenţilor în spaţiul SEE, în cadrul căreia se vor premia cele mai consistente şi mai relevante experienţe de mobilitate la care au participat studenţii. 

Experienţa studenţilor se va prezenta sub forma unui eseu în limba engleză.

Eseul va trebui să ilustreze perspectiva academică şi personală asupra stagiului de mobilitate şi modul în care crede participanta/participantul că rezultatele învățării dobândite în mobilitate (profesionale, sociale/civice) îi vor susţine viitoarea activitate profesionala și/sau socială.

Eseurile studenților români vor fi evaluate de un juriu compus din reprezentanți ai ANPCDEFP și ai celor 3 țări donatoare. Din fiecare țară beneficiară va fi ales un câștigător, care va fi invitat la Conferință și va fi premiat.

 

 

Mai multe detalii despre concurs se gasesc aici.

Știri@UCV - 07.12.2016