Conferinţa Internaţională „Educaţie şi Spiritualitate”, Ediţia a III-a

 

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă organizeaza Conferinţa Internaţională „Educaţie şi Spiritualitate”,

- Ediţia a III-a - 11-12 iunie 2016

 

În zilele de 11-12 iunie 2016, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova, organizează a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale cu tema „Educaţie şi Spiritualitate”. Evenimentul este organizat la Centrul de Restaurare al Mitropoliei Olteniei, strada Brestei, nr. 24, în parteneriat cu Centrul de Cercetări Psihopedagogice al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. La conferinţă vor participa reprezentanţi ai Arhiepiscopei Craiovei şi Mitropoliei Olteniei, ai Guvernului României – Ministerul Afacerilor Externe, ai conducerii Universităţii din Craiova, cadre didactice din alte universităţi.

Scopul conferinţei este abordarea unor teme importante ale educaţiei contemporane, în contextul schimbărilor macrosociale, prin promovarea valorilor spirituale şi a unor modele de bune practici în educaţia tinerilor.

La lucrările conferinţei sunt înscrise cadre didactice din învăţământul universitar, profesori din învăţământul preuniversitar, studenţi şi masteranzi. Faţă de ediţiile precedente, o noutate o reprezintă organizarea unei sesiuni de comunicări în limba engleză.

Prima zi a conferinţei va fi dedicată dezbaterilor ideilor în plen şi pe patru secţiuni. Fiecare secţiune cuprinde o serie de tematici:

1) Comunicări învăţământ universitar:

  • Dimensiunea cultural-spirituală a educaţiei;
  • Tendinţe actuale în educaţia universitară;
  • Asigurarea calităţii mediului academic;

2) Comunicări învăţământ preuniversitar:

  • Învăţământul preuniversitar – o viziune sincronică şi diacronică;
  • Managementul/leadershipul educaţional – orientări recente;
  • Educaţia din perspectiva valorilor religioase;

3)  Comunicări în limba engleză:

  • ELT – the spirit of the times în theory and practice / Predarea limbii engleze – spiritul vremurilor în teorie şi în practică;

4) Comunicări – studenţi:

  • Bune practici în formarea iniţială a viitorilor profesionişti;
  • Profilul de competenţă al profesorului actual.

A doua zi a conferinţei este alocată sintetizării rezultatelor dezbaterilor comune şi pe work-shopuri, din ziua precedentă. În concordanţă cu finalităţile asumate ale conferinţei, participanţii vor identifica ipoteze, direcţii, oportunităţi şi soluţii de formare, aplicabile în învăţământ sau la nivel social.

Organizatorii îşi propun ca scopul principal al conferinţei să se perpetueze şi în ediţiile viitoare, iar articolele acceptate sunt publicate în volum colectiv, sub prestigioasa egidă a Editurii Mitropolia Olteniei.

 

Director Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic,

conf. univ. dr. Alexandrina Mihaela Popescu

Evenimente@UCV - 08.06.2016