Studenții informaticieni, în competiție la Sesiunea națională de comunicări ştiințifice studențești

Departamentul de Informatică din cadrul Facultății de Științe a Universității din Craiova în colaborare cu asociația Societatea pentru Tehnologii Computaționale organizează sâmbătă, 28 mai 2016, a 10-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești.

Cele mai bune 15 lucrări selectate de organizatori în urma unei preselecții vor fi prezentate unui juriu format din delegaţi ai companiilor IT și ai mediului academic. Lucrările înscrise în concurs abordează o tematică variată, de la aplicații dedicate platformelor Mac OS, la soluții computaționale pentru transportul public, software educațional, jocuri, securitatea informației sau aplicații ce utilizează algoritmi de Inteligență Artificială.

Alături de studenții informaticieni ai Universității din Craiova în competiție au intrat și studenți ai Universității de Vest din Timișoara și Academiei Forțelor Terestre Sibiu.

În urma jurizării cele mai bune lucrări vor fi premiate, cuantumul premiilor depășind suma de 1800 de euro, premii acordate cu sprijinul companiilor de profil IT din Craiova și din București: Caphyon, Librarie.net, Netrom, Netvibes, Star Storage și Syncro Soft.

Prezentările vor avea loc la sala 116 din cadrul clădirii principale a Universității din Craiova, începând cu ora 9:00.

Pentru mai multe informații cu privire la ediția din acest an a sesiunii de comunicări, vizitați pagina concursului http://stud.inf.ucv.ro/2016/03/sesiunea-nationala-de-comunicari-stiintifice-studentesti-editia-a-10-a/.

 

 

Știri@UCV - 25.05.2016