Săptămâna limbilor străine

În perioada 18-20 mai 2016, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova organizează a patra ediţie a Simpozionului studenţesc Săptămâna Limbilor Străine, eveniment cu, despre şi pentru studenţi.

La orice nivel ar fi practicat actul de predare, acesta ar trebui să fie însoţit de dorinţa de formare a caracterelor tinerilor şi de îndrumare şi încurajare a acestora spre manifestarea sensibilităţii şi a aptitudinilor.

Studenţii participanţi la Simpozionului Săptămâna Limbilor Străine vor fi de la facultăţile cu profil nefilologic din cadrul Universităţii din Craiova.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc, miercuri 18 mai, ora 9.00 în incinta Facultăţii de Drept din Craiova.

În prima zi, va fi prezentarea posterelor realizate de către studenţii de la facultăţile cu profil nefilologic din cadrul Universităţii din Craiova, care studiază limbaje specializate în limbi străine (franceză, engleză, spaniolă). Anul acesta, posterele vor respecta următoarea tematică: Dezvoltarea personală generată de voluntariat, Voluntariatul – cadrul propice al dezvoltării profesionale, Voluntariatul în context european. Fiecare echipaj va desemna un membru care va prezenta posterul în limba străină studiată (franceză, engleză, spaniolă), iar comisiile de evaluare vor fi formate din profesori de la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate. Procentajul acordat va fi: 30% abilităţile practice şi 70% competenţele lingvistice. Toate prezentările studenţilor vor fi publicate, sub coordonarea profesorilor de la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, într-un volum dedicat Săptămânii Limbilor Străine.

În a doua zi a evenimentului, pe 19 mai, va avea loc simularea examenelor pentru certificarea  competenţelor lingvistice: DELF, IELTS.

A treia zi a evenimentului (20 mai), însă în mod cert, nu cea de pe urmă, intitulată Interacţiune culturală în limbi străine se va desfăşura în incinta Facultăţii de Drept din Craiova şi va fi un spectacol deschis publicului care va cuprinde interpretare de cântece şi dramatizări în limbile română, franceză şi engleză, cât şi dansuri populare şi moderne.

Simpozionul se va încheia cu festivitatea de premiere. Toţi studenţii participanţi la oricare dintre secţiunile acestui eveniment, vor primi diplome de participare şi totodată vor fi acordate premii pentru fiecare secţiune în parte.

 

 

Evenimente@UCV - 18.05.2016